drtraianirimia@gmail.com

Uro-ginecologie

Despre afecțiunile tractului urinar inferior feminin

Tractul genital și urinar sunt intim asociate din punct de vedere anatomic și embriologic începând din stadiile cele mai precoce ale dezvoltării. Vezica urinară este localizată deasupra peretelui vaginal anterior, iar uretra fuzionează cu aceasta. Aceste două structuri, ca și celelalte structuri ale planseului pelvian, sunt supuse unui risc din timpul sarcinii și al nașterii. 

Termenul de ˝uroginecologie˝ a fost creat pentru a descrie acea arie a ginecologiei care studiază afecțiunile tractului urinar inferior feminin; însă este evident ca afecțiunile tractului urinar reprezintă numai o fațetă a spectrului larg de afecțiuni ale planseului pelvian ce apar la femei.

Fiecare sistem de la nivelul planseului pelvian – urinar, genital, intestinal – traversează pelvisul și ia sfârșit printr-un orificiu propriu. Astfel, aceste sisteme sunt intricate în ceea ce privește funcția și suportul anatomic. Tulburarile ce apar la nivelul acestor componente trebuie evaluate ținând cont de impactul asupra funcției structurilor înconjurătoare și de anatomia funcțională a planșeului pelvian.

Simptomele tractului urinar inferior reprezintă cauze frecvente pentru care pacientele solicită consult ginecologic. Alterarea funcției vezicale produce o varietate de simptome specifice tractului urinar.

Incontinența urinară se definește prin pierderea involuntară a urinii ce reprezintă o problemă socială sau de igienă și care poate fi demonstrată obiectiv. Incontinența urinară reprezinta un simptom, nu un diagnostic.

Tipurile simptomelor urinare inferioare la femei sunt:

  • Incontinența: pierdere involuntară a urinii ce reprezintă o problemă socială sau de igienă
  • Incontinență la efort: incontinență ce apare în condiții de creștere a presiunii intraabdominale
  • Incontinența la stimulare: incontinența însoțită de senzație imperioasă de micțiune
  • incontinenta mixtă: apariția concomitentă a incontinenței la efort și a celei precedată de un impuls brusc, incontrolabil de a urina (la stimulare)
  • Micțiuni la intervale scurte: numărul de micțiuni pe zi, din momentul trezirii dimineata, pana seara la culcare
  • Nicturia: frecvența cu care pacienta este trezită din somn pentru a urina în timpul nopții
  • Enurezis nocturn: incontinența urinară în timpul somnului

Incontinenţa urinară de efort este progresivă

Odată declanşată rareori se ameliorează spontan. Se cunosc numeroase soluţii care ameliorează acest simptom, dar niciodată nu duc la dispariţia lui completă. Formele uşoare de incontinenţă, în special la femeile tinere inainte de menopauză, beneficiază de tratament conservator (gimnastica Kegel, biofeedback, etc).

Tratamentul chirurgical al incontinenței urinare şi prolapsului urogenital se realizează prin tehnici minim invazive cu spitalizare sub 24 de ore. Se utilizează atât tehnici chirurgicale convenționale care folosesc pentru reconstrucţie ţesuturile proprii, cât şi tehnici de protezare cu bandelete sau meşe din materiale acceptate de organismul uman.

În marea majoritate a cazurilor tratamentul este chirurgical. Dintre acestea, procedeele numite TVT (transvaginal tape) sau TOT (transobturator tape) sunt cele mai cunoscute.

 

Pentru programări

Dacă experimentați mai multe simptome din cele prezentate mai sus, nu ezitați să consultați medicul specialist cât mai curând.

Completați formularul de mai jos pentru a stabili împreună programarea.

Leave this field blank

MedLife Arcul de triumf

Str. Clucerului nr. 55, sector 1, București

021.9646
www.medlife.ro/clinica-medlife-arcul-de-triumf 

Muntenia Medical Hospital

Str. Pictor Nicolae Grigorescu 2A, Pitești

024.8948
www.munteniahospital.ro

Pro Clinic

Centrul Medical Galați
Strada Traian, nr 136 Galați

0336.912
www.pro-clinic.ro

Policlinica Regina Maria Floreasca

Strada Axinte Uricariul, București

021.9268
https://www.reginamaria.ro/clinici/policlinica-floreasca

https://www.reginamaria.ro/medici/dr-irimia-traian