Fibromul uterin reprezintă una dintre cele mai frecvente afecțiuni ginecologice întâlnite la femeile aflate în perioada reproductivă, fiind o tumoră benignă a țesutului muscular al uterului. Chiar dacă termenul „tumoră” poate crea îngrijorare, fibroamele nu sunt canceroase, însă pot influența în mod semnificativ calitatea vieții atunci când ating anumite dimensiuni sau provoacă simptome marcate. În multe situații, aceste formațiuni sunt descoperite întâmplător, în timpul unui control de rutină, și rămân asimptomatice ani întregi. Există însă și cazuri în care fibroamele determină probleme ginecologice complexe, cu impact asupra fertilității, asupra ciclului menstrual și asupra confortului zilnic. Decizia de tratament trebuie să fie întotdeauna individualizată, luând în considerare factori precum dimensiunea și localizarea fibromului, vârsta pacientei, dorința de a obține o sarcină și răspunsul la tratamentele conservatoare.
Fibromul pe scurt: tipuri și simptome relevante pentru decizie
Fibroamele uterine pot apărea în diferite zone ale uterului, iar locul în care se dezvoltă influențează atât simptomatologia, cât și abordarea terapeutică. Cele mai frecvente tipuri sunt fibroamele intramurale, localizate în peretele muscular al uterului, fibroamele submucoase, care se dezvoltă spre cavitatea uterină, fibroamele subseroase, situate sub stratul exterior al uterului, și fibroamele pedunculate, unite de uter printr-o tulpină subțire. Localizarea este importantă deoarece fibroamele submucoase pot provoca sângerări abundente și infertilitate, în timp ce cele subseroase, chiar dacă ajung la dimensiuni mari, pot rămâne asimptomatice până la un anumit punct.
Manifestările clinice sunt variabile, însă printre cele mai întâlnite se numără menstruațiile abundente și prelungite, uneori cu cheaguri, care pot duce la anemie, durerile pelvine constante sau intermitente, senzația de presiune abdominală sau pelvină, urinările frecvente cauzate de compresia asupra vezicii, constipația prin presiunea exercitată asupra rectului și disconfortul în timpul contactului sexual. În unele cazuri, fibroamele pot afecta fertilitatea prin modificarea formei cavității uterine sau prin obstrucția trompelor uterine. Este important de subliniat că nu toate fibroamele necesită tratament, iar cele descoperite întâmplător, fără simptome, pot fi doar monitorizate periodic.
Când se recomandă, în general, operația (indicații uzuale)
Intervenția chirurgicală devine o opțiune atunci când fibromul provoacă simptome severe care nu pot fi controlate prin tratament medicamentos sau când afectează funcția reproductivă. Sângerările menstruale abundente, care determină anemie cu repercusiuni asupra stării generale, durerea pelvină persistentă, senzația de presiune intensă sau afectarea organelor vecine prin compresie reprezintă motive frecvente pentru a lua în calcul operația. De asemenea, infertilitatea asociată cu deformarea cavității uterine sau cu blocarea trompelor uterine poate impune îndepărtarea chirurgicală a fibromului pentru creșterea șanselor de concepție. Creșterea rapidă a dimensiunilor sau apariția modificărilor suspecte după menopauză reprezintă alte situații în care intervenția devine justificată.
Când trebuie operat fibromul uterin?
Momentul optim al intervenției este stabilit după o evaluare completă, care include anamneza detaliată, examenul clinic, investigațiile imagistice și, atunci când este cazul, procedurile endoscopice. Nu există o dimensiune standard la care fibromul trebuie obligatoriu operat; decizia se bazează pe asocierea dintre mărime, localizare și impactul asupra simptomatologiei și fertilității. În cazul fibroamelor mici, de 3–4 cm, asociate cu durere pelvină, este necesară o analiză atentă a diagnosticului, deoarece aceste formațiuni rareori produc simptome severe. În astfel de situații, se ridică adesea suspiciunea altor afecțiuni precum endometrioza sau adenomioza, iar investigațiile suplimentare sunt necesare înainte de stabilirea planului de tratament. Momentul operator este influențat și de dorința de sarcină: pentru pacientele care plănuiesc o concepție, îndepărtarea fibromului este indicată atunci când acesta afectează integritatea cavității uterine sau poziționarea endometrului.
Opțiuni chirurgicale pentru fibromul uterin (și când se aleg)
Abordarea chirurgicală este adaptată fiecărui caz în parte, ținând cont de tipul, dimensiunea și localizarea fibromului, precum și de dorința pacientei de a păstra uterul. Miomectomia laparoscopică este preferată atunci când se dorește conservarea fertilității, în timp ce histeroscopia exploratorie sau intervențională este indicată în fibroamele care se dezvoltă spre cavitatea uterină. În cazuri selectate, când simptomele sunt severe, fibroamele sunt multiple sau recurente și pacienta nu își mai dorește sarcina, histerectomia laparoscopică poate fi soluția definitivă.
Miomectomie laparoscopică
Această intervenție presupune îndepărtarea fibromului prin incizii mici, cu ajutorul unui laparoscop. Miomectomia laparoscopică este indicată pacientelor care prezintă simptome importante și doresc să păstreze uterul, fiind metoda recomandată de ghidurile internaționale ACOG și ASRM atunci când fibromul afectează fertilitatea sau calitatea vieții. Avantajele includ o recuperare mai rapidă, un disconfort postoperator redus, risc scăzut de aderențe și rezultate bune în ceea ce privește obținerea sarcinii. Riscurile sunt similare oricărei intervenții chirurgicale, însă incidența complicațiilor majore este redusă.
Histeroscopie exploratorie / intervențională
Histeroscopia permite vizualizarea directă a cavității uterine și îndepărtarea formațiunilor intracavitare, inclusiv a fibroamelor submucoase. Este o procedură minim invazivă, realizată de obicei în regim ambulator, cu recuperare rapidă. Indicațiile includ sângerările uterine anormale, polipii endometriali, septurile uterine sau sinechiile. În cazul fibroamelor submucoase, îndepărtarea histeroscopică poate îmbunătăți simptomele și crește șansele de implantare a sarcinii în cazurile de infertilitate.
Embolizarea arterelor uterine (EAU)
Embolizarea este considerată o procedură minim invazivă folosită frecvent în tratamentul fibromului uterin, dar experiența clinică arată că această metodă poate implica riscuri importante. Din perspectiva mea, beneficiile sunt adesea depășite de efectele negative, în special la pacientele tinere sau la cele cu fibroame mici și asimptomatice. În fibroamele de 3–4 cm, durerea pelvină este rar cauzată de formațiune, motiv pentru care este obligatorie excluderea altor patologii precum endometrioza sau adenomioza. EAU poate compromite fertilitatea, crescând riscul de avort spontan, complicații obstetricale și insuficiență ovariană prematură. Durerea postprocedurală poate persista, iar fibroamele mari supuse embolizării pot suferi calcifiere, ceea ce determină disconfort cronic. Un alt aspect problematic este recurența fibroamelor, ceea ce expune pacienta unor riscuri repetate, precum și posibilitatea de întârziere în diagnosticarea unor forme rare de cancer, cum este leiomiosarcomul, din cauza lipsei analizei histopatologice.
Tratament noninvaziv – HIFU
Terapia cu ultrasunete focalizate de înaltă intensitate este o opțiune modernă și noninvazivă, aprobată de FDA din 2004, care utilizează energie termică concentrată pentru a distruge fibromul, păstrând în același timp integritatea țesuturilor înconjurătoare. Procedura se desfășoară sub ghidaj ecografic și se poate efectua în regim ambulator, cu sedare ușoară. Indicațiile sunt similare cu cele ale intervenției chirurgicale, cu excepția formațiunilor foarte mari, de peste 15–20 cm. Rezultatele studiilor arată o rată de succes de peste 90%, cu efecte secundare rare și de intensitate redusă. Spre deosebire de EAU, HIFU nu afectează fertilitatea, nu implică radiații ionizante și nu produce cicatrici.
Riscuri, recuperare și recurență
Durata și dificultatea recuperării variază în funcție de metoda aleasă. Miomectomia și histeroscopia au, în general, un timp de refacere mai scurt comparativ cu chirurgia clasică, în timp ce HIFU permite reluarea rapidă a activităților obișnuite. Embolizarea poate necesita câteva zile de recuperare, dar există cazuri cu durere persistentă pe termen lung. Riscurile fiecărei metode trebuie discutate în detaliu cu medicul, incluzând sângerarea, infecția, aderențele sau impactul asupra fertilității.
Recurența este posibilă, mai ales după procedurile care păstrează uterul, motiv pentru care monitorizarea periodică este recomandată indiferent de tratamentul ales.
