
„Mi s-a spus că ar putea fi adenomioză. Cum se confirmă diagnosticul?”
Este o întrebare pe care o aud frecvent de la pacientele care ajung la consultație după ce prezintă simptome foarte sugestive, dar investigațiile făcute până atunci au fost considerate normale.
Adenomioza poate fi uneori dificil de diagnosticat tocmai pentru că nu există un singur test de sânge, o singură imagine ecografică sau o analiză care să ofere de fiecare dată un răspuns simplu de tipul „da” sau „nu”. Diagnosticul se construiește prin corelarea simptomelor, examenului ginecologic și investigațiilor imagistice, în special ecografia transvaginală și examenul RMN.
De ce simptomele sunt primul indiciu pentru adenomioză
Investigația nu începe cu ecografia, ci cu povestea pacientei.
Menstruațiile care au devenit progresiv mai dureroase, sângerările menstruale abundente, senzația de presiune sau greutate în pelvis și durerea pelvină sunt simptome care pot ridica suspiciunea de adenomioză. Unele paciente descriu și o accentuare treptată a simptomelor odată cu trecerea anilor.
Totuși, niciunul dintre aceste simptome nu aparține exclusiv adenomiozei. Menstruațiile dureroase pot apărea și în endometrioză, sângerările abundente pot avea numeroase alte cauze, iar durerea pelvină poate proveni din patologii diferite.
De aceea, diagnosticul nu ar trebui pus numai pe baza simptomelor.
La fel de important este însă și principiul invers: o investigație care nu descrie adenomioză nu ar trebui interpretată izolat atunci când simptomele pacientei sunt foarte sugestive. În medicină încercăm să facem imaginea și tabloul clinic să se potrivească, nu să tratăm rezultatul unei investigații separat de ceea ce simte pacienta.
Ecografia transvaginală este, de obicei, prima investigație
Pentru majoritatea pacientelor, ecografia transvaginală reprezintă prima metodă imagistică utilizată atunci când există suspiciunea de adenomioză.
Avantajele sunt evidente: este disponibilă, poate fi efectuată în cadrul consultației și permite evaluarea uterului, ovarelor și a altor structuri pelvine. Atunci când examinarea este realizată de un medic familiarizat cu semnele ecografice ale adenomiozei, poate furniza foarte multe informații.
Adenomioza modifică structura miometrului, adică stratul muscular al uterului. La ecografie putem observa anumite semne care, privite împreună, susțin diagnosticul.
Totuși, niciunul dintre aceste semne nu trebuie interpretat singur. Diagnosticul devine mai clar atunci când sunt prezente mai multe caracteristici compatibile și acestea corespund simptomelor pacientei.
O ecografie normală exclude adenomioza?
Nu întotdeauna.
O ecografie fără elemente sugestive scade probabilitatea diagnosticului. Dar există și forme discrete sau dificil de vizualizat.
Acesta este motivul pentru care nu recomand pacientelor să privească formularea „ecografie în limite normale” ca pe o ceva definitiv atunci când simptomele sunt persistente și tipice.
În același timp, nici nu trebuie să ajungem la concluzia opusă și să presupunem că orice ecografie normală „a ratat” adenomioza. Dacă examinarea și tabloul clinic nu susțin boala, trebuie luate în calcul și alte explicații.
Întrebarea potrivită este mai degrabă: rezultatul ecografiei explică simptomele pe care le are pacienta?
Dacă răspunsul este nu, evaluarea trebuie continuată.
Când este necesar RMN-ul pelvin cu protocol de endometrioză
RMN-ul pelvin nu este obligatoriu pentru fiecare pacientă la care suspectăm adenomioza. În multe cazuri, o ecografie transvaginală oferă suficiente informații pentru stabilirea strategiei de tratament.
Există însă situații în care RMN-ul aduce clarificări suplimentare.
Îl luăm în considerare atunci când ecografia nu oferă un răspuns suficient de clar, când există fibroame uterine care fac evaluarea dificilă, când dorim să apreciem mai bine întinderea modificărilor sau când există și suspiciunea unei forme complexe de endometrioză.
RMN-ul permite evaluarea foarte detaliată a structurii peretelui uterin și a zonei joncționale dintre endometru și miometru. Poate contribui și la diferențierea dintre adenomioza difuză și anumite forme focale, precum și dintre o leziune adenomiotică și un fibrom în cazurile mai dificile.
Un RMN care evidențiază „adenomioză ușoară” înseamnă că și simptomele ar trebui să fie ușoare?
Nu, iar aceasta este una dintre interpretările care pot crea multă frustrare femeilor. Pacienta are dureri importante, iar raportul RMN descrie modificări discrete. Apare imediat întrebarea: „Dacă boala este ușoară, de ce mă doare atât de tare?”
Pentru că aspectul imagistic și intensitatea durerii nu se corelează întotdeauna.
Intensitatea simptomelor nu este determinată doar de cât de mare este zona modificată la RMN. Contează inflamația, modul în care uterul se contractă, sensibilitatea individuală la durere și eventualele afecțiuni care coexistă.
O pacientă poate avea modificări imagistice aparent limitate și simptome debilitante, în timp ce altă pacientă poate prezenta semne imagistice mai extinse, dar dureri moderate.
Ce se întâmplă dacă există și endometrioză
Aici lucrurile pot deveni mai complicate, deoarece cele două afecțiuni pot produce simptome similare și pot coexista.
O pacientă cu adenomioză poate avea menstruații foarte dureroase și sângerări abundente. Dacă există și endometrioză, se pot adăuga durerea profundă la contact sexual, durerea la defecație, simptome urinare ciclice sau durere pelvină și în afara perioadei menstruale.
Totuși, simptomele nu respectă întotdeauna această împărțire. Nu putem spune doar din localizarea sau tipul durerii care dintre cele două boli este responsabilă.
Tocmai de aceea, atunci când evaluăm o pacientă cu suspiciune de adenomioză, este util să privim întregul pelvis. Dacă istoricul și simptomatologia ridică suspiciunea de endometrioză, investigația imagistică trebuie să urmărească și această posibilitate.
Prezența ambelor afecțiuni poate modifica inclusiv discuția despre tratament și despre impactul asupra fertilității.
Diagnosticul de adenomioză nu se bazează pe un singur rezultat
Adenomioza este un exemplu bun care arată de ce medicina nu poate fi redusă întotdeauna la un test pozitiv sau negativ.
Pentru mine, întrebarea finală nu este doar „Se vede adenomioza?”, ci și „Explică ceea ce vedem simptomele pacientei și ne ajută să alegem tratamentul potrivit pentru ea?”
Acesta este, de fapt, rolul investigațiilor: nu să adauge un diagnostic pe o hârtie, ci să ne ajute să înțelegem mai bine problema și să alegem următorul pas.